Pentru executarea unor lucrări ce vizează conectarea noilor rețele la sistemul centralizat de alimentare cu apă din municipiul Medgidia, județul Constanța, RAJA SA va întrerupe furnizarea apei potabile miercuri, 05 august 2026, în intervalul orar 08:00-20:00.
În acest timp, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din Zona de Nord a orașului Medgidia.
Investiția face parte din „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în aria de operare a S.C. RAJA S.A. Constanța, în perioada 2014-2020, Contract CL 23 – Rețele apă și aducțiuni Medgidia. Rețele de canalizare Medgidia”, în valoare de aproximativ 53 milioane lei.
La reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare de turbiditate sau culoare.